Szobi Cseh: “Onoarea este totul.”
Deşi Szobi Cseh nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind cunoscut deopotrivă de tineri şi de mai puţin tineri, domnia sa a avut amabilitatea de a ne împărtăşi din ideile, amintirile, proiectele sale..
…şi nu sunt puține, ştiindu-se că Szobi, aşa cum îl alintă cei care îl admiră, a fost şi a rămas un om de acțiune, plin de vervă şi implicat permanent în folosul celor din jurul său.
Cum era Szobi Cseh în copilărie, acasă în Ardeal? Un copil timid care s-a transformat treptat în neînfricatul de mai târziu, sau de mic ați fost ca un titirez neastâmpărat?
După ce ne-am mutat din Miercurea Ciuc, oraşul meu natal, la Braşov am şi început să mă fac cunoscut pentru neastâmpărul meu. Eram un copil foarte vioi, atras de toate tumbele periculoase, de tot ce însemna risc şi adrenalină. Îmi aduc aminte că eram cel mai mic de statură din clasa mea, dar şi cel mai indisciplinat. Şi încăpățânat, încât mi-au retras şi cravata de pionier pentru că n-am vrut, în ruptul capului, să spun o poezie despre comunism şi Ana Pauker. Iar acasă… mereu îi arătau funcționarii de la bancă lui tata: “Uite, ăla mic iar e sus pe Biserica Neagră! Ieşeam prin turnul bisericii şi alergam pe cocoaşa acoperişului până la cruce. Deja începusem gimnastica şi stăteam în mâini pe acoperiş de mă ştia tot oraşul.
Fiecare adolescent are cărțile sale preferate, modelele de reuşită, începe să-şi contureze traiectoria de mai târziu. Cum a fost perioada adolescenței?
Bineînțeles că am avut şi eu personajele reale sau imaginare care m-au infl uențat şi de care îmi aduc aminte cu mare plăcere. Scriitorii care m-au infl uențat la acea vârstă au fost Ernest Hemingway, Jack London, Mark Twain, dar şi Karl May, autorul îndrăgitelor romane cu amerindieni – “Winnetou” şi “Old Surehand”. Ceva din personajele lor, cum ar fi curajul, forța, verticalitatea, eroismul, libertatea spiritului, am încercat să transpun şi în felul meu de a fi .
După anii de liceu ce a urmat?
Am urmat cursurile Liceului “Andrei Şaguna” şi ale Liceului “Unirea”, din Braşov, apoi, aşa cum era de aşteptat după înclinațiile sportive pe care le aveam evidente, am absolvit Institutul de Educație şi Fizică şi Sport din Bucureşti, cu specializarea în gimnastică. De altfel, încă din ultimii ani de facultate, am lucrat la Circul de Stat, în rupa Ganea, la trapez zburător. Tot în acea perioadă a fost şi debutul în cinematografie.
De ce cascadoria a fost cea la care v-ați oprit, având în acea perioadă mai multe opțiuni?
Am vrut să am o ocupație de bază sufi cient de atractivă ca să nu mă plictisească niciodată şi să îmi deschidă perspective, practic nelimitate, în carieră. Dar aşa au fost şi vremurile atunci. Era sarcină de serviciu din voia partidului să dublez pe diverşi în cascade, ca ei apoi să se poată lăuda că au facut-o singuri. M-au dat şi pe mâna Securității de vreo două ori. Am două fracturi la ceafă şi 3 la coloană, toate într-o singură cascadă dublând un aşa-zis mare actor… nici măcar nu am fost plătit pentru ea. Am făcut-o de plăcerea meseriei. Mi-am riscat viața şi mi-am rupt gâtul, de plăcerea meseriei, lucrând la circa 150 de fi lme româneşti şi 38 în străinătate.
Care este cea mai frumoasă amintire din timpul când realizați cascadele?
Profesional, cea mai frumoasă zi din viața mea a fost cea în care m-am trezit dupa câteva ore din prima comoție cerebrală. Am avut şase! Nu m-am speriat deloc. Şi nu m-am oprit din ce ştiam că am de făcut.
Sunteţi, cu siguranţă, un om împlinit profesional?
Am, oficial, 54 de ani de muncă. Şi nu am avut o zi de concediu, din 1996. Cred că asta spune totul despre faptul că toată viața mi-am dedicat-o pasiunii care mi-a fost profesie.
Dar nu v-aţi oprit numai asupra sportului, se ştie că aveţi preocupări colaterale, dar luate foarte în serios.
Da, îmi place sculptura în mod deosebit. Sunt membru de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici şi membru al Asociatiei D’Arte DaVinci şi am realizat numeroase sculpturi în lemn, tablă, fier. M-a pasionat şi realizarea, dezvoltarea de tehnici în domeniul cascadoriei.
Este deja cunoscut faptul că vă implicați profund şi constant în ajutorarea copiilor. Ce este programul Gladiator?
Programul GLADIATOR este un demers original şi spectaculos prin conținut şi rezultate, inițiat în 2005, pe baza unui studiu ştiințifi c propriu. Programul are o misiune aparte, pe care mi-am asumat-o şi pot spune că o împlinesc cu succes, ajungând la mințile şi discernământul greu încercate ale copiilor cu probleme de integrare socială. Țintesc mai mult decât la integrarea socială. Integrarea socială sună ca şi când societatea e ceva şi individul e altceva. Scopul meu este să creez un tip de om care prin comportamentul şi calitățile lui să meargă spre ce este util societății. Proiectul nu se bazează pe frică. Nu foloseşte metoda „să fi ți cuminți!”, fi indcă orice copil, mai ales unul care a crescut fără un sistem de valori şi nu ştie ce înseamnă autoritate, ar face tocmai invers. Aşa este instinctul omului. Dar prin joaca bazată pe motricitate, pe mişcare, zi de zi mai adăugăm ceva la educația lor. Copiii ajung atât de buni şi de interesați de lucrurile extraordinare pe care le fac, încât capătă o sete de afi rmare în sens bun, vor ca totul sa fi e în regulă în noul mediu în care au intrat şi care le aparține. Încep să ințeleagă singuri o ordine care nu le e impusă. Violența lui scade şi se transformă în ceva constructiv şi util societății.
Îți mulțumim frumos
pentru timpul acordat Szobi.
