Atât de răspândit a devenit, în ultimele decenii, conceptul de Zen, încât s-a depăşit demult aria sa de baştină, devenind cu adevărat un bun al patrimoniului mondial. Patrimoniului spiritual şi mental, deşi, pentru marea majoritate Zen înseamnă să stai relaxat, cu o muzică liniştitoare ca fundal sonor, o rupere de zgomotul cotidian, deci un fel de meditaţie imprecisă.
Să vedem însă, concis, ce înseamnă de fapt Zen.
Istoric, Zen a apărut ca un curent filosofico-religios, în Japonia Evului Mediu. Reprezentanţii acestei şcoli de gândire susţin că orice fiinţă poartă în sine esenţa lui Buddha, dar spre deosebire de alte doctrine buddhiste, în Zen nu se propovăduieşte abandonul interior, depersonalizarea, letargia ci, din contră, solicită o implicare personală, activă întru realizarea sinelui. Mai pe româneşte, omul tinde să se desăvârşească prin concentrare activă, nu pasivă.
Devenită doctrină „oficială” a clasei conducătoare, cea a samurailor, Zen este practica şi învăţarea respiraţiei corecte, a unificării armonioase a minţii cu trupul, a detaşării de scopuri egoist-personale. Meditaţia activă se face în poziţia zazen, şezândă, fără implicarea arbitrară a unor ritualuri şi convenţii, aşa cum se întâmplă în majoritatea religiilor. Scopul ultim al acestei practici este „întoarcerea la condiţia normală, originară, universală a corpului şi a minţii”, atât de coruptă de obiceiuri şi mentalităţi străine unei vieţi fireşti.
În meditaţia Zen, trei elemente sunt fundamentale:
- Respiraţia: ea trebuie ritmată corect, este un exerciţiu mult mai dificil decât pare la prima vedere; se consideră o etapă de neînlocuit pentru orice practicant Zen;
- Poziţia corpului: se stă cu picioarele încrucişate, cu piciorul drept peste coapsa stângă, iar cel stâng pe cea dreaptă (imaginea clasică a celui care meditatează). Privirea trebuie sa rămână fixă pentru a relaxa inclusiv mintea;
- Atitudinea interioară: detaşarea de orice este în exterior, chiar de orice gând, imagini, pentru a obţine o conştiinţă golită de surplus, pentru linişte mentală.
Practica Zen a pătruns în Europa cu vreo două secole în urmă, bineînţeles că şi aici şi, cu precădere, în America ea fiind „un pic mai modernizată”, cum s-a întâmplat de fapt cam cu toatele docrinele orientale… Există totuşi cercuri spirituale care respectă principiile Zen şi practică o viaţă care are ca permenent scop iluminarea prin parctica de care aminteam anterior.
