Arte marţiale sau sport Un capitol foarte controversat, acest subiect deoarece în ultimele decenii au intervenit multe schimbări la nivel de mentalitate în comportamentul practicanţilor ale acestei nobile arte(arta marţială).
Aş putea spune că fiecare practicant al unui anume stil face parte sau mai bine zis execută anumite mişcări şi exerciţii aparţinând artelor marţiale. Multitudinea de stiluri marţiale sau perfecţionat foarte mult în tehnicile executate, dar s-a pierdut mult pe latura spirituală, acestea datorită schimbărilor survenite în viaţa socială în ultimii ani.
De exemplu mulţi practicanţi prin mentorii lor doresc un rezultat imediat, şi de aici intervine structurarea tehnicilor executate numai într-o anumită direcţie pentru a câştiga un concurs, un titlu, etc.. Aceste direcţionări către un anumit obiectiv face ca sportivul să se antreneze într-un anumit mod, umărind dezvoltarea calităţilor motrice şi tehnicile permise de regulamentul de competiţie, aici este vorba despre limitarea unor tehnici marţiale şi chiar direcţionare psihică a practicantului către sport, de multe ori în competiţii apărând nemulţumiri din partea antrenorilor sau instructorilor care nu sunt benefice pentru nimeni, lăsând un gust amar celor care au venit ca la un spectacol de gală. Şi atunci cei din jur se întreabă dacă luptătorii sunt sportivi sau practicanţi de arte marţiale?
Explicatii de la Sensei Garbea
Artele marţiale sunt un mod de viaţă, acestea nu sunt practicate numai într-o perioadă a vieţii când suntem însetaţi după titluri, faimă, bani, etc, ele trebuie practicate toată viaţa. De fapt un rol important îl are profesorul care practică artele marţiale cu elevii săi, în ai educa. La început când vine în DOJO(sala de arte marţiale) un începător fie copil sau adolescent acesta doreşte să facă mişcare, să slăbească, să devină mai puternic mai încrezător în propriile forţe, sau de ce să nu spunem…mulţi copii sunt aduşi cu forţa de părinţi pentru dişciplină şi pentru canalizarea energiei către ceva benefic organismului şi mentalului.
Pe parcurs acumulând mai mult curaj, voinţă, tehnică şi încredere îşi doreşte să participe la competiţii ceea ce este normal. De aici un rol foarte important îl are mentorul practicantului în educaţia lui, alarmant este, ce va face dacă va merge numai pe partea competiţională trecând peste anumiţi factori educaţionali. De obicei campionii sunt nişte elevi foarte buni la învăţătură şi sunt un model pentru societate.
Important este, că atunci când va termina cu viaţa competiţională ce drum alege, de aceea este bine ca antrenorul în timp săi pregătească pentru a preda, pentru a conduce antrenamentele în dojo, în felul acesta va căpăta multă încredere în ceea ce face şi nu va fi un simplu gladiator, iar după încheierea activităţii competiţionale sigur va rămâne în lumea artelor marţiale, ducând mai departe tot ce a învăţat şi chiar venind cu metode noi de antrenament. Din păcate mulţi dintre aceşti campioni apucă pe alte drumuri, nu totdeauna corecte aşa cum au fost educaţi.
Sensei Ion Garbea
