Shihan Uechi practicand SANSEIRYU Kata
Kata este un subiect destul de controversat în Karate cât şi în sistemele marţiale derivate din această complexă , transmisă din China către Japonia, după un popas destul de lung în Okinawa.
În timp ce Kata pare un apanaj al sistemelor zis „tradiţionale”, unde sunt la rang de cinste, ele par a fi total desconsiderate în sistemele axate pe full contact pe motivul unei aparente inutilităţi. Probabil că adevărul este ca de obicei undeva pe la mijlocul acestor exteme şi vom încerca să ne apropiem pe cât posibil de el, măcar în ceea ce priveşte aspectul raţional pentru că cel ce depăşeşte acest plan nu poate fi atins decît prin antrenamente riguroase în Dojo.
Vom debuta în aventura înţelegerii unui Kata pornind chiar de la ceea ce înseamnă acest cuvânt. În limba japoneză Kata se traduce prin model sau formă. Nu este nicidecum o „luptă imaginară cu unul sau mai mulţi adversari” aşa cum unii încearcă să îşi explice singuri sau poate primesc asemenea informaţii fără să gândească prea mult. Chiar dacă din exterior forma unui kata, seamănă cu o luptă imaginară, ea de fapt este o formă de luptă codificată. Este nevoie de un expert cu vechime care să poată explica în detaliu fineţea fiecărui set de mişcări ce alcătuiesc un kata, şi dintre care, unele pot servi ca tehnici foarte bune de luptă. Este aberant să credem că sunt şanse ca vre-o dată în viaţă adversarii care ne vor ataca într-o seară să fie dispuşi exact după axa unui kata de karate şi în plus să atace exact în acea ordine. Exact de aceea multe sisteme moderne de luptă refuză antrenamentul tradiţional de kata – pentru că nu îl înţeleg corect. Kata nu au fost făcute să fie înţelese imediat, ca o carte deschisă, ele au fost instrumente prin care tehnicile vechi de Kenpo din Okinawa, devenite mai târziu Karate, erau transmise generaţiilor următoare în ilegalitate, chiar sub ocupaţia japoneză a clanului Satsuma. Este nevoie de o practică serioasă, de răbdare, deschidere şi nu în ultimul rînd de un instructor care chiar să ştie ceea ce predă, semnificaţiile multiple ale fiecărui gest dintr-un Kata. Astfel un simplu blocaj aparent, poate fi de fapt o priză sau o degajare dintr-o priză, o dizlocare de braţ sau chiar o lovitură dintr-un unghi neaşteptat. La alte nivele apar de asemenea atacuri în puncte vitale şi nu vorbim de o singură mişcare ci este o întreagă strategie ce permite penetrarea atacului advers pentru a atinge în final şi acel punct vital. Aveţi toate acestea în kata-urile pe care le practicaţi? Nu vă iluzionaţi că asemenea lucruri le puteţi descoperi doar în kata avansate pe care nu le-aţi studiat încă. Este doar un mit, în trecut un kata era aproape echivalent cu un întreg sistem de luptă şi este suficient să cităm exemplul lui Choki Motobu , aproape neînvins graţie unui singur kata – Naihanchi ! Poate exemplul este chiar o culme a utilizării unui kata, dar oricum, cunoaşterea reală a unui kata însemna în mod clar un mare bagaj de cunoştinţe în plus în arsenalul unui practicant, pe vremuri.
Oare de ce nimeni nu desconsidera Kata pe atunci? Unul din răspunsuri este că atunci tot ceea ce se studia în Kata avea diverse niveluri de aplicaţii imediate Bunkai-uri, care deseori îşi demonstrau eficienţa în lupte pe viaţă şi pe moarte. Tehnicile lor nu erau deloc limitate de competiţii sportive, care să permită sau nu un Low Kick, o priză pe GI, o lovitură de pumn la faţă şi aşa mai departe. Kata începe să moară în spirit, rămâne doar o frumoasă formă golită de conţinut, pe măsură ce accentul se deplasează către un tip de regulament competiţional sau altul… Am putea mai degrabă să avem în sistemele noncontact, un kata cu doar câteva tehnici de atac: Mae Geri, Mawashi Geri , Kizami şi Gyaku tsuki , Uraken, uneori Yoko Geri şi 3-4 blocaje de braţ corespunzătoare atacurilor de mai sus. Şi discutăm de sisteme în care avem kata cu tehnici superbe de braţe, de picior precum Jitte, Gankaku, Unsu atăt de popular la demonstraţiile de Kata …. Întrebarea de ce nu câştigă un campion de kata şi în Kumite este deja retorică şi oarecum tristă…pentru că îi este aproape inutilă (în acel sistem de concurs). Ea devine chiar inutilă, dacă pregătirea este doar sportivă şi nu sunt avute în vedere şi aplicaţiile de auto apărare. Să ne mai amintim şi de unul din principiile lui Gichin Funakoshi care spunea că „Nu există atac în karate” ? Mai bine nu, pentru că asta ar însemna că ar trebui să schimbăm chiar şi denumirea concursurilor de Karate (concursuri apărute după moartea sa, promovate de fiul său, Yoshitaka Funakoshi).
Sawayama Shihan
În Kyokushin din cauza interdicţiei loviturii cu pumnul la cap, dar şi a regulamentului de full contact, gama loviturilor este de asemenea restrînsă la : Oi şi Gyaku Tsuki Chudan, Mae şi Mawashi Geri pe toate nivelele, Shita Tsuki, HiZa Geri şi ….cam atât… Cei axaţi pe competiţii chiar au renunţa la kata-urile tradiţionale predate de Mas Oyama şi ….în timp chiar au creat noi kata-uri, de „luptă” (de fapt de concursuri de Kyokushin şi derivate similare). Renunţăm deci la kata, le urâm chiar, pentru a ajunge la a crea altele noi.
Iată pe scurt o asemenea evoluţie similară a unui alt sistem mai puţin răspîndit în afara Japoniei – Nihon Kenpo. Şcoala a fost fondată de Sawayama Sensei, 1907 – 1977, care a găsit Shito Ryu Karate pe care îl practica el, total nesatisfăcător la nivelul luptei. Pe de o parte este de înţeles pentru că Shito Ryu bate recordul de kata, înglobând toate kata de Shotokan şi de Goju Ryu plus 8 creaţii personale ale lui Mabuni Sensei (din nou necesitatea de a transmite mai departe principii de luptă, abordări personale). De fapt Sawayama nu era satisfăcut de sistemul de luptă non contact. Atunci a renunţat la vechiul regulament abandonând însă şi tot bagajul de kata al şcolii pe care o practicase înainte. Cu bazele Kihon, deja puse, atât el, cât şi primii lui elevi, s-au adaptat în timp, la un nou regulament mult mai liber si axat pe full contact. Pentru a nu se răni totuşi, Sawayama a modificat un bogu de kendo şi a început să îl folosească în competiţiile de ceea ce avea să se numească Nihon Kenpo, un sistem revoluţionar, full contact şi fără kata. Sistemul a fost cel puţin interesant în acea perioadă, ca alternativă la un karate unde kumite-ul se desfăşura relativ liniar şi după un sistem pe puncte, lucru uşor de explicabil dacă ţinem seama că cei care au format primii arbitrii de karate în Japonia , erau experţi japonezi de Kendo! În timp Sawayama a trebuit să predea mai departe elevilor săi baze adaptate la acest sistem de luptă. Odată cu trecerea timpului, acest lucru era imperativ necesar. Odată cu maturizarea sa deplină, şi cu experienţa trecerii la acest sistem de Bogu Karate, foarte util de altfel, Sawayama a pus la punct nişte baze standard pentru noua sa şcoală, fundamentând practic noi Kata, pentru un nou sistem competiţional. Renunţăm şi denunţăm kata, pentru a crea noi altele, atunci cînd vrem şi când realizăm cu adevărat cât sunt de necesare. Un paradox, ca atâtea altele în minunata lume a artelor marţiale.
Cristi Laiber, naihanchi kenpo kata
La o privire mai atentă, am putea împărţi Kata-urile din Kenpo sau Karate-ul okinawaian în câteva tipuri majore: în primul rînd avem kata de întărire şi pregătire a corpului pentru luptă, dar fără aplicaţii directe. Sunt ceea ce se cheama Tanren Kata şi dintre care putem aminti Sanchin, Tensho, parţial şi Naihanchi (forma veche a lui Tekki). Apoi putem distinge katas-uri în care avem codificate strategii complexe de luptă, cu mişcări ascunse (Kakushi), Jissen Kata. Ele pot fi cu aplicaţii de luptă reală, pe viaţă şi pe moarte sau eventual forme mai recente cu scop doar pentru lupta sportivă axată pe un set de reguli sau altul.
Expertul şi cercetătorul kenji Tokitsu, 9 dan karate, remarcă chiar faptul că în aceste kata „marţiale”, mereu tehnica reală este însoţită de o parte externă, demonstrativă, de o importanţă aparentă – Hyoen. Aceasta este un fel de protecţie pentru tehnica reală, poate chiar de disimulare, urme ale camuflării tehnicilor din okinawa din cauza asupritorilor japonezi. Un aspect interesant asupra căruia ar fi bine de meditat când ne practicăm kata-urile din propriile şcoli, sau când ne bucurăm că nu le avem…Poate nu întâmplător Motobu sensei ajungea să afirme în lucrarea sa Okinawa Kenpo Tode că „Naihanchi este începutul şi finalul în Kenpo Karate”. Şi de asemenea cât de profund era şi Gichin Funakoshi când scria în poemul său despre Cale – Do :
„A căuta înspre trecut înseamnă a înţelege noul,
Nou, vechi, este doar o chestie de timp
Şi în toate omul trebuie să aibă o minte clară
Calea: Cine o va traversa drept şi corect?
Nu pot încheia pentru că, practic, „pro şi contra Kata” trebuie să devină un demers personal al fiecărui practicant. Un kata neînţeles pe deplin, care nu face parte din structura noastră intimă, este cu adevărat inutil pentru noi şi am putea renunţa la el. Sau am putea renunţa la idei preconcepute despre un kata, pentru a-l redescoperi mereu cu mintea debutantului Shoshinsha, descoperind poate noi sensuri dincolo de aparenţa deja banală. În plus un kata corect şi bine făcut presupune multe tipuri de Kumite, de la cele cu temă Yakusoku kumite, până chiar la forme libere de Ju Kumite unde partea de teorie din kata devine aplicată şi cele două devin părţi complementare ale unei arte marţiale complete. Să ne rezumăm la puţin şi bine, de calitate. Deja mi se pare prea îngăduitoare zicala okinawaiană – un Kata în 3 ani, pentru că sunt mai bine de 8 ani de când practic Naihanchi şi tot descopăr lucruri noi. După încă un an de practică a lui Byakuren Jissen Ichi (kata de luptă, modern, al lui ……sensei) realizez că este de fapt un Naihanchi modificat pentru regulile de kumite moderne, cu mici subtilităţi pe care încă încerc să le deprind…
Cristian Laiber
