Introducere în Kosen Judo, derivat din singura şcoală care a învins Kodokan Judo – Fusen Ryu Jujutsu
În urmă cu doar câţiva ani, Jujutsu-ul Brazilian, devenea extrem de mediatizat în întreaga lume, graţie numeroşilor săi exponenţi care învingeau o mulţime de adversari din alte arte marţiale, în lupte aşa zise “fără reguli” ( de fapt sunt interzise atacurile la ochi, testicule, coloană, gât, muşcături, etc. – deci totuşi departe de realitatea crudă a străzilor…). Şi majoritatea acestor adversari din diverse arte marţiale au pierdut în urma unor lungi şi obositoare şi chiar suprinzătoare lupte desfăşurate mai ales la sol…Aşa a început povestea internaţională a “Jujutsu-lui brazilian”…o poveste care a început o adevărată modă, comercială în occident şi nu numai…
Care este oare sursa acestui “ryu” brazilian popularizat ca ultra eficient ?
Se ştie deja că părintele acestor lupte libere (Vale Tudo – orice este posibil ) braziliene este Carlos Gracie, un brazilian care a învăţat Judo de la un expert Japonez – Maeda, stabilit în Brazilia şi ajutat de familia Gracie. Ceea ce se ştie mai puţin este faptul că acest Maeda era un expert al unei ramuri mai puţin cunoscute de Judo şi anume Kosen Judo ! Acest Kosen Judo, diferă de Judo-ul olimpic sau Judo-ul denumit generic Kodokan prin reguli şi mai ales prin accentul pus pe luptă la sol, multe neacceptate de regulamentele sportive de Judo.
Aceste tehnici au fost preluate de Kosen Judo prin înglobarea de tehnici din alte două şcoli. Una dintre acestea, Jikishin Kage Ryu fondată în sec. 17 de Terada Kanemon Masashige, conţinea numeroase tehnici de luptă la sol. Terada Sensei studiase Teishin Ryu – practicat de tatăl său şi Kito Ryu pentru a asimila şi tehnici de proiecţie ( Nage Waza ), apoi şi Ryoi Shinto Ryu. Sinteza sa semăna cu ceea ce a sintetizat şi Kano şi este interesant şi faptul că de fapt Terada este primul care a utilizat denumirea de Judo pentru arta sa, Calea Supleţii, anticipându-l cu 168 de ani pe Maestrul Jigoro Kano. O influenţă mult mai mare a avut-o însă, Fusen Ryu Jujutsu, creată de Motsuge Takeda în secolul al 19-lea. Motsuge Sensei , călugăr budist descendent se pare din nobila familie Takeda, dar fără să aibă prea multe legături cu şcoala propriei familii Takeda Ryu, a studiat mai multe şcoli – Nanba Ippo-Ryu apoi pe rând Takenouchi, Sekiguchi, Yoshin, Shibukawa, şi Yagyu. Din păcate era perioada dispariţiei samurailor, după 1868, şi tehnicile de arme nu mai erau atât de populare. Motsuge Sensei s-a concentrat mai ales pe tehnici de luptă cu mâna goală şi în final şcoala sa a ajuns foarte faimoasă pentru tehnicile ei de luptă la sol. O etapă foarte interesantă din istoria lui Motoge Takeda, este o confruntare a sa chiar cu celebrul Isami Kondo – liderul unităţii de elită Shinsengumi – ultima gardă a samurailor care îl protejau pe Shogun. Se spune că Motsuge se plimba prin Kyoto şi a ajuns întâmplător în faţa sediului unităţii Shinsengumi, unde s-a oprit să se uite la antrenamentele lor de arte marţiale. Isami Kondo, şeful unităţii şi al 4-lea Soke al Tennen Rishin Ryu şi un personaj extrem de faimos în istoria mai recentă a Japoniei, supărat că străinul stă prea mult să se uite, l-a atacat cu o lance (yari). Există martori ai confruntării care confirmă că Motsuge a eschivat atacul şi l-a imobilizat pe Isami Kondo, după care a plecat cerându-şi scuze că a deranjat fără să vrea antrenamentele gărzii de elită Shinsengumi!
osae_kancho
Când Kano Sensei a anunţat fondarea unei noi şcoli de Jujutsu – Kodokan Judo, la numai 23 de ani, sigur că a trebuit să răspundă la diverse provocări printre care s-au numărat şi lupte cu experţi ai şcolii Fusen Ryu. Mai exact având în vedere restructurarea Poliţiei Japoneze, şi interesul de a angaja instructori noi s-a organizat o mare competiţie între diverse şcoli de Jujutsu pentru a îi stabili pe cei mai buni, deci cei mai potriviţi să predea aceste tehnici noilor ofiţeri de poliţie. Dojo-ul Kodokan s-a impus atunci, pentru că reunea grade de Menkyokaiden pe diverse şcoli de Jujutsu, dar cei din Fusen Ryu au câştigat şi ei foarte multe meciuri. Poliţia a programat atunci o nouă luptă între Kodokan Jujutsu al lui Kano Sensei şi Fusen Ryu condus de Soke Tanabe. Kano Sensei însă, a prefigurat ideea de „fuziune”, şi a i-a cerut lui Soke Tanabe să le predea lui, şi elevilor lui, tehnicile şcolii (pe o sumă considerabilă). În acest fel noua confruntare nu a mai avut loc, pentru că s-a stabilit că ambele şcoli sunt la fel de bune iar poliţia japoneză a angajat ca instructori cei mai avansaţi elevi de la ambele şcoli, proaspăt fuzionate! În plus, o parte din bagajul de cunoştinţe specific Fusen Ryu, tehnicile la sol – evident, au fost absorbite în noua programă a şcolii Kodokan Judo.
După ce Judo a fost introdus în sistemul de învăţământ şi câteva meciuri s-au finalizat cu accidente, s-a impus crearea unui set de reguli „mai sportive”. În 1914, la Universitatea din Kyoto, noile reguli au format Kosen Judo (ko – vechi, sen – avansat : „tehnici vechi şi avansate de jujutsu” ) – un Judo cu proiecţii mai lejere, dar foarte agresiv în lupta la sol. În timp, Kano a realizat că limitează şi mai mult arta Judo-ului permiţând atâta luptă la sol şi a impus în 1940 un nou sistem de Shiai (meciuri) cu minim 60 – 70 % de tehnici în Tachi Waza (în picioare). Totuşi vechii experţi formaţi până în această perioadă, dominau clar campionatele de Judo Kodokan fiind aproape invincibili prin impunerea luptei la sol. Diplomat, Kano Sensei a început să îi trimită să predea Judo în alte ţări, pentru a purifica oarecum tehnicile japoneze ale noului Judo. De asemenea Kosen Judo devenise un popular stil de Judo „Universitar”, fiind adoptat de numeroase institute japoneze de studii superioare. În timpul războaielor, anii 30 – 40, acestea au devenit instituţii puternic militarizate şi competiţiile sportive au fost în mare măsură întrerupte, ceea ce a favorizat dezvoltarea separată a Judo-ului Kodokan în pofida Kosen Judo. Odată cu acceptarea Judo-ului ca disciplină olimpică, lupta prelungită la sol a fost interzisă cu desăvârşire.
Din categoria experţilor în Kosen Judo fac parte nume celebre precum: Maeda, Hirata, Tomita, Yokoyama, şi chiar Yamashita Sensei, despre care am vorbit pe larg în numărul trecut al revistei noastre. Maeda şi Tomita au plecat în Europa unde au făcut o mare faimă Judo-ului prin provocări câştigate cu luptători diverşi, boxeuri, etc. Cei care îl învingeau pe Tomita erau rapid învinşi de Maeda. În cele din urmă acesta a plecat în Brazilia, unde a început să îl înveţe pe Carlos Gracie, fiul unui politician local. Acesta este începutul aventurii braziliene a Jujutsu-lui şi a Judo-ului. În Japonia Kosen Judo este mult mai rar, dar nu a dispărut încă. Hirata Sensei a continuat să predea la dojo-ul său, Kosen Judo, formând judoka imbatabili, dar explicându-le şi cât de util este acest Kosen Judo la sol, pe atât de inutil este într-o confruntare reală unde nu sunt tatami pe jos.
În dojo-ul de Kosen Judo al lui Hirata Sensei, se studiau şi tehnicile clasice de tachi waza ( tehnici în picioare) din Kodokan dar accentul se punea 90 % pe numeroase tehnici de luptă la sol, pe combinaţii, gărzi specifice în lupta la sol, ieşiri din fixări, strangulări mai mult sau mai puţin obişnuite, luxări ale braţelor dar şi picioarelor. Luptele de Kosen Judo din dojo-ul lui Hirata Sensei, erau fără limite de timp, sau de suprafaţă, fiind posibile orice tehnici de luptă la sol, cu oricare parte a corpului. Se putea câştiga doar prin Ippon, în caz de imobilizare totală şi perfectă timp de 30 de secunde, de luxaţie sau strangulare. Kosen Judo nu promovează competiţia sportivă cum o face Judo-ul modern, dar prin luptă la sol, dezvoltă extrem de armonios corpul, îmbinând o supleţe desăvârşită cu o cursivitate a mişcărilor ca şi cu o deosebită rezistenţă la efort. Aproximativ 7 universităţi nipone erau afiliate dojo-ului de Kosen Judo al lui Hirata Sensei. Acesta a murit în 1998, în vârstă de 76 de ani, mic de statură dar de un caracter deosebit aşa cum relatau elevii săi care acum îi continuă arta axată pe ne waza(luptă la sol). Încheiem citându-l pe Hirata Sensei :
„Puterea picioarelor este în mod natural mai mare decât cea a braţelor,
Aşadar folosiţi această putere,
Puterea minţii însă este şi mai mare decât cea a picioarelor,
Aşa că folosiţi mintea la maxim, gândind corect !
Adevărata putere stă în continuitate !”
În Europa, unul din pionierii Judo-ului, Yukio Tani, a fost şi un practicant avansat de Fusen Ryu Jujutsu care ocazional a predat elevilor săi „trucuri interzise în competiţie, dar bine de ştiut” – forme tipice de Fusen Ryu.
În plus, cred că este interesant de menţionat că antrendu-mă cu Machida Sensei în Japonia, la un moment dat, dânsul a aplicat seara, în templul unde dormeam, o tehnică de fixare la sol, neobişnuită şi extrem de dureroasă, care, am realizat mai târziu, combina luxarea articulară cu atacul în zone nervoase. Machida Sensei, a zâmbit un pic încurcat, şi mi-a spus că nu este o tehnică de Aikijutsu Takeda Ryu, ci o tehnică a unei alte şcoli – Fusen Ryu Jujutsu. Ştiind reputaţia şcolii Fusen Ryu, am fost extrem de interesat să aflu mai multe. Machida Sensei a studiat această şcoală în Osaka cu Soke Nagayama, şi a obţinut nivelul de Shihan Menkyo. Fiind o şcoală dezvoltată în lunga pace din perioada Edo, şcoala nu pune mult accent pe arme, dar există tehnici de dezarmare, tehnici de baston scurt, tessen – evantai de fier şi alte arme ascunse, tanto şi multe tehnici de mică distanţă în lupta corp la corp – Jujutsu şi tehnici speciale la sol – Ne Waza. Sensei mi-a promis că în viitor, îmi va explica şi modul specific de aplicare al acestor tehnici, şi că odată stăpânit foarte bine Aiki – a prinde momentul potrivit, aceste tehnici se înţeleg mult mai uşor.
Cristian Laiber
Yoko Gatame
